“Te vòjo fa’ vedé” me désse vabbu, / “certi ritratti de quann’ero fricu; / ècco la sbinnonna e quillu in vracciu, / adè lu frate mia, lu poru Nico.
Quessa è mamma mia; me dà lo latte / e cco’ ‘na mà’ se copre lu pettu, / éssa non se vulìa fa’ rpijà: / ‘lla ‘òrda, ce statìa più respettu.
Lo rconosci ‘ss’òmu co’ la varbetta? / Adè vabbu mia, nonnu Ranieru, / ècco adè sordatu, ci-à la gavetta, / lu jornu dopo jette prigionieru.
Tornò a casa, scì, m’adèra mutu, / statìa in un cando’ co’ un occhiu fissu; / vulìa dì’ ‘che ccosa ma statìa zittu; / era rvinutu scì, ma non era issu.
Quistu è un jornu véllu, de gran festa; / se spusa Mariettuccia co’ Nicola / e quessa è sembre éssa, co’ lu fiju / ci-à lu zinale e lu porta a scola.
E quistu adè… quistu è angora, angora / -cuscìndra seguitàva- “’Scòrda fija, / mmó passa la ma’ tu, dalla a ttu fiju; / quest’anime sande adè la famija”.
PO’ se fermò, rmase ‘n silenzio / e guardènno londano le cambagne / dorgemende ccuscì s’appennecò… / Allora io comenzài a piagne.
Mariella Marsiglia
24 febbraio 2025